Debut dezastruos pentru Ruud Gullit pe banca celor de la L.A. Galaxy. În prima etapă din noul sezon din Major League Soccer (MLS), L.A. Galaxy a fost spulberată în deplasare, la Commerce City, de către cei de la Colorado Rapids. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, prin T. Cooke, și s-au dezlănțuit apoi în ultima jumătate de oră a meciului.
C. Gomez, în min 59, din penalty, O. Cummings, șapte minute mai târziu, și C. Clark, în minutul 80, au fost ceilalți marcatorii de la Colorado, într-o partidă în care, la oaspeți, starul englez David Beckham, a evoluat 90 de minute, fără vreo reușită notabilă.
Ambele echipe au rămas în 10 oameni în ultimul minut al partidei, după ce Abel Xavier (L.A. Galaxy) a primit al doilea galben, pentru proteste, iar Ciaran O’Brien (Colorado Rapid) a văzut roșu direct pentru un fault dur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER